COMPANIA NAŢIONALĂ “LOTERIA ROMÂNĂ” S.A, cu sediul în București, Str. Poenaru Bordea nr.20, sector 4, organizează concurs, prin procedura de recrutare externă, în vederea ocupării următorului post vacant:
| Denumirea postului | Structura în care se găsește postul | Nr. posturi |
| Instalator apă, canal | Direcția Administrativ și Producție Serviciul Administrativ | 1 post (perioadă nedeterminată) |
Condiţii de participare
Condiţii generale:
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta minimă prevăzută de lege pentru funcţia scoasă la concurs (dacă legislația în domeniu impune);
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- îndeplineşte condiţiile de studii și de vechime pentru funcţia scoasă la concurs;
- nu are antecedente penale care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- este apt pentru ocuparea postului, starea de sănătate fiind atestată pe bază de adeverință medicală;
- nu i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani.
Condiţii specifice de ocupare a postului:
- studii minime, cu certificat de calificare în meseria de instalator instalații sanitare (sau echivalent);
- cunoștințe tehnice privind instalațiile sanitare (apă, canal) și utilizarea uneltelor/aparatelor de măsură specifice meseriei.
Constituie avantaj: deținerea autorizării/atestării ca instalator autorizat pentru instalații de utilizare a gazelor naturale, emisă conform reglementărilor ANRE, și/sau absolvirea unui curs de calificare/specializare ca instalator frigotehnist și deținerea unui atestat/certificat de competențe pentru lucrul cu echipamente fixe de refrigerare, climatizare și pompe de căldură care conțin gaze fluorurate cu efect de seră, eliberat în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/573.
Pentru candidații care dețin specializarea de instalator frigotehnist și/sau atestatul menționat mai sus, proba practică va include, suplimentar, și verificarea competențelor specifice activității de frigotehnist.
Acte necesare pentru înscriere :
- formularul de înscriere;
- actul de identitate (în copie și în original);
- CV
- acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personale;
- diplomele de studii şi alte acte care atestă efectuarea unor specializări (în copie și în original);
- declarație pe propria răspundere că nu i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani și că nu are antecedente penale care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- adeverinţă care atestă starea de sănătate corespunzatoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior angajării de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; adeverinţa care atestă starea de sănătate fizică și psihică va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
- orice alte documente specifice necesare ocupării postului.
TEMATICĂ:
- Cunoștințe privind înființarea și obiectul de activitate al Companiei Naționale „Loteria Română” S.A.;
- Cunoștințe privind proiectarea și executarea instalațiilor sanitare din clădiri (Normativ I9), inclusiv montarea, întreținerea și repararea instalațiilor de apă-canal;
- Cunoștințe privind execuția, verificarea, revizia și repararea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, în limita calificării deținute;
- Cunoștințe generale privind instalațiile de climatizare și instalațiile frigorifice, precum și noțiuni privind manipularea în siguranță a agenților frigorifici/gazelor fluorurate cu efect de seră (pentru candidații cu specializare frigotehnist);
- Cunoștințe privind securitatea și sănătatea în muncă;
- Cunoștințe privind apărarea împotriva incendiilor;
BIBLIOGRAFIE:
- OUG nr. 159/1999, privind înființarea Companiei Naționale “Loteria Română” SA;
- Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Reglementarea tehnică „Normativ pentru proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor sanitare aferente clădirilor” – indicativ I9, în vigoare.
Regulamentul (UE) 2024/573 al Parlamentului European și al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră (aplicabil candidaților cu specializare frigotehnist).
Toate CV-urile se trimit la adresa cariera@loto.ro
Înscrierea candidaților se face până în data de 22.10.2026, ora 1200 la sediul CNLR-SA din București, strada Poenaru Bordea nr. 20, sector 4.
Concursul constă în susţinerea unui interviu în data de 27.10.2026 ora 10.00 și a unei probe practice în data de 27.10.2026 ora 12.00 la sediul în București, Str. Poenaru Bordea nr. 20, sector 4.
Nota minimă de promovare a fiecăreia dintre probe este 7 pentru funcții de execuție.
Persoanele care au promovat concursul au obligația să prezinte până la data semnării contractului individual de muncă și cazierul judiciar (original sau copie legalizata).
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0372137253.
”Notă de informare privind colectarea și prelucrare datelor cu caracter personal (GDPR)
Prin depunerea candidaturii dumneavoastră sunteți de acord cu colectarea, prelucrarea și utilizarea datelor cu caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora (GDPR). Dacă nu doriți ca informațiile dumneavoastră să fie colectate, utilizate și prelucrate, vă puteți oricând retrage consimțământul.
Pentru a vă retrage consimțământul, vă rugăm să ne transmiteți un e-mail la cariera@loto.ro. În situația în care procedați la revocarea consimțământului, informațiile privind date cu caracter personal nu vor mai fi prelucrate.
Scopul și temeiul legal al prelucrării datelor cu caracter personal:
– organizarea și desfășurarea concursurilor în vederea ocupării posturilor vacante în cadrul CNLR-SA;
– temeiul legal al prelucrării datelor cu caracter personal este reglementat de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora (GDPR), art. 6 alin. 1, pct. a-b.
Datele cu caracter personal pe care le colectăm
Colectam date cu caracter personal despre dumneavoastră atunci când ne trimiteți CV-ul și documentele suport solicitate în anunțul publicat în cadrul procedurii de recrutare, cum ar fi:
– date de contact: numele, adresa, adresa de e-ma il, numărul de telefon și alte informații de contact;
– date de identificare unică (CNP, etc)
– date privind cazierul judiciar;
– date privind starea de sănătate;
– certificări, diplome de studii, alte documente care atestă efectuarea unor specializări;
– informații despre locurile de muncă anterioare;
– orice alte informații obținute în timpul procesului de aplicare și/sau de recrutare.
Cum folosim datele cu caracter personal pe care le colectăm
În urma aplicării pentru procesul de recrutare, C.N. Loteria Română-S.A. va colecta, utiliza și prelucra datele cu caracter personal din dosarul dumneavoastră de candidat în baza de date a companiei.
Cine poate avea acces la datele dumneavoastră cu caracter personal
C.N. Loteria Română-S.A. restricționează accesul la informațiile personale pe care le furnizați strict la nivelul personalului angajat în procesul de selecție și recrutare pentru postul pentru care aplicați.
Cât timp vom păstra datele cu caracter personal
Datele cu caracter personal colectate în timpul procesului de selecție și recrutare de personal vor fi păstrate pentru 24 luni, cu exceptia cazului în care, ulterior finalizării procesului de selecție și recrutare, vă opuneti prelucrării datelor cu caracter personal de către C.N. Loteria Română-S.A. și/ sau solicitați stergerea datelor dumneavoastră personale.
Nu vom stoca datele cu caracter personal mai mult decât este necesar pentru scopul pentru care le-am colectat.
Drepturile dumneavoastră legale
Ca persoană vizată aveți drepturi legale specifice cu privire la datele cu caracter personal pe care le colectam de la dumneavoastră:
1. Dreptul la informare: dreptul de a primi informații privind operațiunile de prelucrare a datelor personale efectuate de către C.N. Loteria Română-S.A. Respectarea acestui drept de către C.N. Loteria Română-S.A. se realizează prin prezenta informare;
2. Dreptul de acces: dreptul de a obține din partea C.N. Loteria Română-S.A. o confirmare că aceasta prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc și, in caz afirmativ, acces la datele respective și furnizarea de informații privind prelucrările de date;
3. Dreptul de retragere a consimțământului: dreptul de a vă retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în scris, în orice moment, urmând ca solicitarea dumneavoastră să intre în vigoare imediat;
4. Dreptul la rectificare: dreptul de a obține de la C.N. Loteria Română-S.A., fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor inexacte care vă privesc sau completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete;
5. Dreptul la stergerea datelor: dreptul de a obține de la C.N. Loteria Română-S.A., fără întârzieri nejustificate, stergerea datelor cu caracter personal care vă privesc, atunci când intervine oricare din următoarele situații prevazute de GDPR:
– datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate de către C.N. Loteria Română-S.A.;
– vă retrageți consimțământul acordat pentru prelucrările de date în scopurile menționate mai sus;
– datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal de catre C.N. Loteria Română-S.A.;
– datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care revine C.N. Loteria Română-S.A.
6. Dreptul de a depune o plângere: persoana vizată are dreptul de a depune plângere în fața Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) în cazul în care dorește să își apere drepturile sale și să solicite remedierea situației sale, în cazul unei încălcări a protecției prelucrării datelor personale de către C.N. Loteria Română-S.A.”







